Sa ne livram tristetea si gravitatea

De multe ori am trecut prin penibila situatie de a mi se pune intrebari de catre prieteni sau diferiti oameni pe diferite probleme si sa nu fiu in stare sa dau un raspuns potrivit la momentul potrivit. Pe semne ca nu sunt un tip inteligent, prin inteligenta intelegandu-se rapiditatea cu care ratiunea face conexiuni intre domenii de activitate total diferite. Dar experimental vorbind, nici nu vreau sa fiu inteligent de vreme ce inteligenta nu angreneaza pe nimeni intr-un mod de viata autentic, intr-o spiritualitate elevata. Pe deasupra, inteligenta e nesimtita. Ea lupta impotriva dogmei, impotriva imuabilului si a eternitatii. Hristos daca era un tip inteligent, facea ce facea, iar in fata Sinedriului scapa de crucificare. Oricum Pilat observase ca era fara vina. Dar nu. El a preferat iubirea in detrimentul inteligentei pentru ca din iubire traim, nu din inteligenta. Asa cum spune pr. Arsenie Papacioc "nu trebuie sa iubesti pentru ca asa e bine sau asa trebuie, ci pentru ca simti nevoia de a iubi". In aceasta nevoie de a iubi se ascunde intreaga noastra amploare si dimensiune: eu am nevoie de tine pentru ca Eu Singur nu pot fi eu.
Din iubire exista oameni. Pentru ca exista oameni - exista locuri, spatii. Pentru ca exista oameni si locuri - exista distante intre oameni. Pentru ca exista oameni, locuri si distante intre oameni - exista timpuri. Asadar avem oameni, locuri, distante si timpuri. Ordinea priveste importanta lor si nu succesiunea lor in actul creatiei, caci mai intai a fost creat timpul, apoi spatiul si omul in final, dar mai important dintre toate este omul. As putea spune ca primul verset din Biblie cuprinde mai mult de jumatate din actul creator: "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul".(Fc.1:1) Prin inceput se intelege crearea timpului finit, omenesc; iar prin cer si pamant se intelege locul, spatiul, mediul propice omului. Desigur ca pana acum totul e bine. Ce frumoasa e viata cand totul e facut pentru om, el fiind cel mai important.
Dar sa revenim in prezent. Ce se intampla atunci cand timp nu mai avem, cand distantele dintre oameni se casca amenintator, cand locurile dispar, iar oamenii mor prematur, parca inainte de a spune ce aveau de spus? Timpul e facut ca sa salveze omul, dar azi toti strigam ca nu avem timp. E limpede ca ceva nu mai functioneaza normal in interiorul nostru. Un profesor ne spunea la un curs: "Atunci cand viata interioara, sufleteasca se perverteste, timpul se comprima". Si pe buna dreptate ca asa e. Criza de timp a omului de azi oglindeste abrutizarea lui. Traitor pe culmile disperarii, Cioran nu a avut niciodata timp, in schimb era inteligent. Supraomul lui Nietzsche cu vointa lui de putere si de egoism, situarea lui dincolo de bine si de rau justifica pe deplin pierderea ratiunii pe care a suferit-o in apropierea lui cu timpul finit, vecinatatea mortii.
Pe vremuri omul nu avea credit la nebunie ca azi. Pana la aparitia capitalismului, omul inca nu credea ca odata cu trecerea timpului, timpul se va sfarsi. El traia timpul in termeni de eternitate: se trezea de dimineata, manca, pastea oile, contempla lumea, isi medita viata, iubea si isi crestea copiii. El avea timp pentru ca lumea din care facea parte era calitativa si nu cantitativa. Insa invazia ceasornicelor mecanice in Europa secolului al XV-lea a eliminat eternitatea din timp: timpul a devenit impartit, divizibil numeric. Foarte bine. Nici eu nu ma simt bine fara ceas la mana, dar ce-i de facut acum? Cum putem reintegra eternitatea in timpul nostru impartit? Raspunsul il aflati data viitoare. Acum trebuie sa dorm. Sunt obosit si e tarziu...