Sex pur si comunicare cu nabadai

Exista cautatori, nu cautati. Niciun om nu cauta pe nimeni, fiecare cautandu-se pe sine. Sunt oameni pentru care existenta e o cautare continua a sinelui. Ei cauta mereu ceva de-al lor, ceva adanc stigmatizat in propria carne. Si astfel oamenii sunt cautatori, indiferent de obiectul cautarii lor - unii cauta mingea, masina, cheile, copilul, amanta, ceasul, locul de munca, sanul si buza, credinta si dumnezeirea; altii cauta cerul, marea, ploaia si furtuna, pasivitatea si actiunea, meditatia si graba, autocontrolul si cunoasterea, femeia si nevasta, ochii si inima, glezna si umarul fin. Insa nu e nicio deosebire intre cel care cauta amanta si cel care cauta dumnezeirea - amandoi sunt doar cautatori de obiecte, cautatori sceptici. Sunt multi cautatori de obiecte, dar putini primitori de subiecte. Cate unul se gaseste timid in minge, in masina, in copilul sau, in dumnezeire sau in amanta, dar e incapabil sa le primeasca vreodata. Cel care cauta amanta va sfarsi prin a o repudia, iar cel care-L cauta pe Dumnezeu va sfarsi prin a-L nega deoarece nu-L va afla niciodata cautandu-L, ci primindu-L. Trebuie sa traiesti si sa mori primind totul si refuzand cautarea a ceva. Numai asa te salvezi. Numai primind totul reusesti un plonjon acut in sinele tau. Cel care-l cauta pe Dumnezeu crede ca Dumnezeu e un obiect asa cum e amanta din noptile de vara. Cautarea e proprie obiectivitatii, primirea e proprie subiectivitatii. Cautarea e forma cea mai pura a ceea ce inseamna graba, terminare, sfarsit, epuizare, obiect. Vorba lui CTP (pe care nu-l suport): "Fast-Food, Fast-Sex, Fast-Die - asta e America de azi." Caut, deci ma grabesc sa sfarsesc. Primesc, deci imi cunosc sinele. Exista unele texte pe care le primesti exact asa cum sunt ele, in forma lor grea, fara rest. Le primesti in fondul tau intim, iar ele devin parti ale tale. Si de fiecare data cand te simti epuizat psihic, le recitesti ca sa te incarci. Numai astfel de texte te frapeaza pana la un soi de excitare metafizica:

"Eul aspira sa comunice cu alt eu, ca entitate libera, cu o constiinta similara constiintei sale. Doar asa poate scapa de singuratate si de nebunie. Din tot ce ar putea incerca, cea mai puternica e iubirea. Dar e inutil sa iubeasca precum robotul sau sa faca dragoste cu o prostituata, care face din iubire sex mecanic, sau cu o femeie care sa se supuna unor puteri magnetice; in orice caz, el va izbuti doar sa-si satisfaca nevoile sexuale. Trupul celorlalti e un obiect si, atata timp cat contactul se realizeaza numai cu trupul, nu va exista decat o forma de onanism. Doar prin relatia plenara cu un subiect (trup si suflet), putem sa iesim din noi insine, sa trecem dincolo de singuratatea noastra si sa reusim sa comunicam. Sexul e atat de trist, pentru ca ne lasa in singuratatea initiala, cu agravanta incercarii frustrate. Bardiev sustine ca instinctul sexual are un element demoniac si destructiv, caci ne arunca in lumea pur obiectiva, unde comunicarea nu e posibila, iar singuratatea e definitiva. De aici rezulta de ce erotismul exclusiv sexual apare atat de frecvent legat de violenta, sadism si moarte. Neputand ajunge la cealalta subiectivitate, neputandu-si satisface aspiratia de comuniune spirituala, omul se razbuna inconstient, sfasiind si urand. Se ajunge astfel la paradoxul ca, pentru a scapa de subiectivitatea totala, singura cale e aceea care-i cea mai subiectiva cu putinta: nu calea ratiunii (care e obiectiva), ci a emotiei; nu a stiintei si a ideilor pure, ci a iubirii si a artei. Asa ajungem la universalele concrete, care stabilesc punti intre subiecti." - E.S, Singuratate si comunicare, 1953.