Ultimul meu comment la articolul lui Andrei - "Credinta nu e o traditie":
Si ca sa incheiem subiectul asta pentru ca altfel putem sa continuam asa la nesfarsit si nu are sens. Fiecare are opiniile lui, inteleg, dar sa nu uitam un lucru, fratilor: civilizatia asta din care facem parte s-a construit pe principiile Bibliei si ale Crestinismului. Statul modern si democratic de azi se bazeaza pe principiile fundamentale ale Bibliei, altfel dormeam in copaci acum sau dadeam de baut sobolanilor. Priviti cu atentie in lume si veti vedea ca cele mai dezvoltate si cele mai civilizate societati sunt cele crestine. Veti spune ca japonezii si coreeni nu sunt crestini. Nu sunt crestini, dar capitalismul l-au luat de la americani, care, la randul lor l-au luat de la europeni, mai exact de la italieni (cuvantul BANCA este de origine italiana). Ganditi-va bine la asta si meditati pe ce lungime de unda va aflati. Libertatea de gandire nu inseamna ateism. Libertatea de gandire inseamna asumarea trecutului si responsabilitatea viitorului. Nerecunoasterea crestinismului de catre Constitutia Europei ca religie oficiala a Europei reprezinta un act sinucigas la adresa propriei civilizatii si culturi. Aruncarea Crestinismului si a Bisericii la gunoi de catre ratiunea rece va duce inevitabil la sfarsitul civilizatiei din care facem parte cu totii. Simptomele deja se simt.
Atat am vrut sa mai spun pentru incheiere. O zi buna la toata lumea!
joi, noiembrie 30, 2006
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
15 comentarii:
Din pacate s-a uitat in mod deliberat urmatorul lucru: E foarte adevarat ca statele care au la baza invatatura crestina si si-au consolidat existenta pe principiile biblice au atins un grad de dezvoltare foarte mare, dar acest grad de dezvoltare s-a atins datoria exploatarii pe care "statele crestine" au facut-o in modul cel mai anticrestinesc cu statele mai putin crestine si mai putin dezvoltate. Nu intamplator Europa, leaganul crestinismului a cunoscut cele mai crunte atrocitati globale, nu intamplator un numar mare de civilizatii si-au gasit sfarsitul sub semnul "crucii". Crestinismul nu a deschis doar drumul spre lumea de dincolo de Moarte, crestinismul a deschis si drumul spre fanatism, sclavie, exploatarea celuilalt si implicit spre reprimarea celui care i s-a opus. Crestinismul a supravietuit datorita crimelor si nu datorita invataturii pe care o propovaduita. E cunoscut faptul ca Biserica de la Roma a fost pana la sfarsitul sec. III d.Hr intr-o disputa cu biserica egipteana gnostica, care nu-i recunostea autoritatea. In clipa in care Constantin cel Mare a trecut la crestinism si a oferit autoritate Bisericii de la Roma, primul act al bisericii a fost de a decreta "eretici" pe cei care nu-i recunosc autoritatea, adica pe gnostici. Acest act a dus la distrugeare Serapeumului din Alexandria si implicit la distrugerea Bibliotecii din Alexandria, biblioteca care continea printre altele o sumedenie de dovezi care dovedeau falsitatea autoritatii Bisericii de la Roma. Ratiunea nu arunca la gunoi crestinismul...... ratiunea este chemata sa formeze viitorul si creioneze un viitor din care sa lipseasca caracteristicile celor doua milenii de crestinism, adica crima si exploatarea celuilalt.
Va inselati cand spuneti ca statele crestine au exploatat statele necrestine. Ce state necrestine au exploatat crestinii? Imi dati si mie VA ROG un nume de stat necrestin persecutat de crestini? Nu credeti ca altfel stau lucrurile? Eu cred ca statele necrestine au exploatat statele crestine. Turcii au venit de prin Asia Centrala si ii cam supara situarea Imperiului Bizantin in Asia Mica, nu? Pana la urma Cruciadele au pornit pentru a elibera Tara Sfanta de asuprirea musulmanilor ce se instalasera bine mersi acolo. Ce civilizatii si-au gasit sfarsitul sub semnul crucii? Se pare ca nu mai judecam ce spunem, domnule Teodor. Fanatismul antireligios a aparut cu mult timp inainte de a se cristaliza crestinismul. De persecutarea crestinilor nu amintiti nimic? Ce ziceti de Traian, Deciu, Nero, Diocletian, Domitian, Antonin Pius, Marc Aureliu, Comod, Septimiu Sever, etc. Atrocitatile globale de care vorbiti au fost impotriva creestinismului. De Lenin si Stalin vad ca ati uitat repede ce faceau cu crestinii si cu cei care iubeau libertatea. Ceausescu? Era bun, nu?
Crestinismul a deschis drumul spre scalvie? Serios? Mai sa fie... Sclavie era in Roma si in Israel, domnule Teodor. Din aceasta cauza crestinismul s-a raspandit repede in Imperiul Roman - pentru ca religia crestina punea semnul EGAL intre oameni. Prin Crestinism sclavia a luat sfarsit, domnule Teodor. Aveti grija ce spuneti ca bateti campii. Crestinismul s-a folosit de crime pt. a se extinde? Mai sa fie.. ce criminali erau Sf. Pavel... nu? Sa va ierte Dumnezeu, domnul Teodor. Va spun eu cum stateau lucrurile cu gnosticii din sec III. - Biserica din Roma nu ii recunostea, nu invers. Faceti confuzie intre ortodoxie si heterodoxie. Foarte bine a facut Constantin cel Mare, domnule. In Biblioteca din Alexandria nu existau dovezi pt. prabusirea Bisericii Crestine din Roma. Imi pare rau pt. dumneavoastra, dar adevarul e exact asa cum il traim azi, domnule Teodor. Sunteti un fanatic antireligios ca Lenin, Stalin, Ceausescu, Nero, etc. Un frustrat antireligios sunteti. Cautati adevarul in minciuni si veti ramane mereu acelasi fanatic frustrat ce va chinuie paranoia cand auziti de 2 milenii de crestinism. Imi pare rau pentru dumneavoastra. Dar am o propunere: de ce nu va mutati in India? Acolo o sa stati linistit fara cei 2 mii de ani de crestinism in spate.
Trebuie sa intelegeti urmatorul lucru: Crestinismul si-a croit drum zdrobind si distrugand toate curentele si sectele care i sau opus. Acest lucru nu puteti sa-l ascundeti si nici nu puteti sa-l contestati, istoria sta marturie pentru faptele groaznice infaptuite sub obladuirea bisericii. Cind am spus ca statele crestine exploateaza statele necrestite si foarte putin dezvoltate, am dorit sa va fac sa vedeti modul abject in care statele subdezvoltate din africa sint exploatate in mod barbar de catre satele crestine si tematoare de Dumnezeu din Europa, acest lucru se petrece chiar acum cind eu va scriu aceste randuri. Fanatismul a aparut odata cu crestinismul, si sa stii ca fanatici au fost si cei care au ales sa moara pentru a fi alaturi de Iisus, in loc sa aleaga sa traiasca alaturi de Iisus, evident acest aspect e de natura teologica si nu face subiectul acestui comentariu. Fanatismul religios a aparut odata cu inflorirea crestinismului si cu impunerea lui prin sabie si nu cuvant, acolo se afla radacina fanatismului religios. Citind mesajul dumneavoastra am inteles limpede ca fanatismul nu poate sa fie privit niciodata in ochi de catre cei care sint intr-un mod sau altul fanatici, imi recomandati sa ma mut in India si imi spuneti ca sint un frustrat, va multumesc. Ce spuneti despre Constantin cel Mare, care si-a ucis fiul, cumnatul si sotia, dupa ce s-a crestinat, dar ramane un sfant pentru habotnici, este extrem de fals, va recomand sa studiati istoria crestinismului dintr-un punct de vedere care nu are legatura cu ce sustine BOR despre aceste inceputuri. Crestinismul a pus capat unei sclavii dar a dat nastere unei sclavii mult mai dureroase, sclavia spiritului. Cum puteti sa spuneti ca Crestinismul a pus capat sclaviei cind ea a fost abolita extrem de tarziu pe continetul European? mai trebuie sa va reamintesc faptul ca Europa, leaganul crestinatatii a fost scena celor mai cumplite razboaie, trebuie sa va reamintesc ca Cruciadele au fost crime impotriva umanitatii, trebuie sa va spun ca in timpul marelui Califat Arab atat evreii cit si crestinii aveau dreptul de a-si exprima credinta si de a oficia riturile credintei lor, dar poate vreti sa va spun cum dupa 700 de ani de pace, evreii din spania au fost torturati si exilati din Spania, si acest fapt s-a petrecut in Spania crestina si nu araba ! Nu sint un antireligios, dar atunci cind incercati sa spuneti ca exista o suprematie si o superioritate a crestinatatii fata de alte crezuri si religii, e bine sa va ganditi de doua ori. Crestinismul trebuie prezentat asa cum a fost si asa cum este acum, a fost o secta a iudaismului care a ajuns religie de stat prin falsificarea unor evenimente istorice si prin strivirea celor care au incercat sa demaste farsa. In final va recomnd sa acceptati si alte argumente care nu corespund cu ce credeti dumneavoastra, nu faceti pe cei care au opinii diferite frustrati si nici nu dati recomandari de genul "India', facand aceste lucruri si abuzand de ele aratati unde se ascunde de fapt fanatismul.
O zi buna .
Da. Bine. Crestinismul nu e o secta a iudaismului. Crestinismul e desavarsirea iudaismului, desavarsirea Legii lui Moise. Constantin cel Mare e Sfant pentru ca "Hristos a venit in lume pentru cei pacatosi". Si orice pacat se poate ierta pana ce si in ultima clipa a vietii. Vedeti dumneavoastra, daca omul este bun si iarta din cand in cand, atunci Dumnezeu este mult mai bun decat omul si iarta in orice moment si pe oricine daca acea persoana isi marturiseste pacatele si ii pare rau pentru ce a facut. Talharul de pe cruce sta marturie pentru asta. Dar dumneavoastra nu puteti accepta aceste paradoxuri. Am o intrebare: dumneavoastra de ce religie sunteti? Musulman? Budist? Ma sperie impotrivirea pe care o aveti fata de crestinism. Sau sunteti tot ateu? Eu va respect religia sau ateismul cu conditia ca si dumneavoastra sa imi respectati religia pt. ca altimteri sunt nevoit sa ma apar. Sunteti liber sa credeti ce vreti. Nu imi propun sa conving pe absolut nimeni. Acest blog este doar o incercare de relaxare pt. mine. Insa nu mai incercati sa imi propuneti mie sa studiez istoria crestinismului vazuta din alt punct de vedere decat cel al Bisericii ca va pierdeti vremea. Dumneavoastra probabil ca sunteti asemenea populatiei tupi-guarani din Brazilia care in 1539 a plecat in nr. de 12 mii de persoane spre vest ca sa caute Tara fara de Rau (o utopie autodistructiva). Si in 1549 au ajuns in Peru doar 300 fara sa dea de Tara fara de Rau. O seara buna.
Ma doare sa vad ca tot mai multi oameni se indeparteaza de crestinism pentru ca nu inteleg esenta lui. E trist ca multi isi dau cu parerea despre dogma crestina, dar putini o fac in cunostinta de cauza. Din acest motiv se trag concluzii gresite, cum ca ideile pe care aceasta crestinismul le raspandeste ar fi perimate, exagerate, absurde sau mai stiu eu cum. E trist ca oamenii se indeparteaza tot mai mult de Dumnezeu si incep sa creada ca orice le este permis, ca nu mai trebuie sa respecte nici un fel de norme. N-as vrea sa cred ca sunt o fanatica, respect celelalte religii, dar pentru mine crestinismul e singura religie in care pot sa cred si exista un singur Dumnezeu pe care il consider adevarat.
Domnule Teodor, crestinismul nu propovaduieste in niciun caz intoleranta, crimele din considerente religioase sau exploatarea altor oameni, ci dimpotriva, toleranta, bunatatea, dragostea fata de semeni si ajutorarea celor slabi si nevoiasi. La acte extreme s-a ajuns fie din cauza intelegeii gresite, fie din cauza aplicarii gresite a acestei religii. Nu credinta in Dumnezeu si supunerea la religia crestina au stat la baza unor suprimari si acte de violenta condamnabile, ci tocmai necredinta si nerespectarea notiunilor crestine. Acei oameni care au facut abuzuri crezand ca, ascunse in spatele unei fatade nepatate, faptele lor monstruoase nu vor putea fi contestate, nu au facut asta pentru ca asa le-a dictat-o religia crestina, ci pentru ca le-au dictat-o interesele si constiinta le-a permis sa o faca.
Exact, Oana. E incredibila lipsa de argumente a acestor oameni. Habar n-au cu ce se mananca crestinismul si teologia, dar ei isi dau cu parerea si trag concluzii. E ca si cum eu, care sunt planta la matematica, fizica, chimie sau medicina, as veni si as incepe sa dau io sfaturi sau sa discut problematica unui domeniu ca matematica, medicina, fizica, chimie, etc. Nu ii pot intelege si nici nu ii voi intelege vreodata. E si asta o forma de cretinism si de frustrare, lipsa de educatie si tact. Traiesc intr-o realitate si ei cred ca totul e rau, asemenea lui Marcel Tudor. Sunteti un veritabil gnostic, domnule Tudor. Adica sunteti eretic, mai clar spus. Aici inca e bine, domnule Tudor. Sa vedeti in iad cum va fi... Mai sunt si oameni d-astia printre noi si trebuie sa-i iertam.
Domnule Ilie Catrinoiul, va recomand sa studiati adevarul si in mod deosebit sa studiati istoria poporului evreu si istoria crestinismului, o sa descoperiti faptul ca crestinismul a fost o secta a iudaismului. Secta care a stat la baza crestinismului sint esenienii. Dovezile sint extrem de clare, se gasesc atat in scrierile lui Filon din Alexandria, Pliniu cel Batran si Flavius Josephus cit si in biblioteca gnostica descoperita la Nag Hammadi si Manuscrisele de la Marea Moarta. E foarte adevarat ca Biserica a incercat sa ascunda aceste legaturi dintre crestinismul primar si esenieni, dar odata cu descoperirea din anul 1947 de la Qumran si cu descoperirea bibliotecii gnostice de la Nag Hammadi in 1945, umanitatea a putut sa vada farsa orchestrata de Biserica si modul absolut barbar in care Biserica a incercat sa asunda aceste legaturi. Nu am de gind sa va invat istorie, cu toate ca ma ocup de studierea istorie, dar vreau sa va invat urmatorul lucru: Crestinismul trebuie sa-si asume istoria, trebuie sa-si asume originea pe care o are si trebuie sa recunoasca ca este o religie ca toate religiile, fara a pretinde vreodata o superioritate spirituala fata de alte religii. Sint crestin, dar sint un crestin rational care inainte de a crede verifica daca credinta sa este falsa sau adevarata, va recomand acest exercitiu. Nu sint un anticrestin dar sint o fiinta care accepta doar adevarul, atunci cind vorbiti ori scrieti despre crestinism sa aveti in vedere si acel lucru periferic si greu de asumat, adica istoria crestinatatii. V-am dat un exemplu foarte clar, istoria europei care are ca fundament principiile crestine si paradoxul care se leaga de europa si principiile crestine. Cum se poate ca un continet crescut si educat in spiritul credintei crestine sa fie macinat in mod constant, secol de secol, de razboi ? Nu credeti ca exista o "comunicare" intre europa crestina si europa razboinica ? De ce aceste conflicte militare sint extrem de putine in istoria altor state de pe alte continente ? Nu spun ca in mod categoric educatia crestina e de vina, dar multe conflicte au fost orchestrate de catre Biserica si au legatura cu modul in care Biserica a propovaduit invatatura "Invatatorului dreptatii".
Doamna/Domnisoara Oana, nu trebuie sa fi un eminent teolog pentru a putea expune un punct de vedere asupra unei invataturi religioase. Spuneti ca crestinismul nu propovaduieste intoleranta si exploatarea celuilalt foarte adevarat, dar uitati esentialul, crestinismul intretine exploatarea celuilalt si intoleranta fata de alte religii. E foarte adevarat ca nu invatatura propovaduita de Iisus a comis crime, dar in numele lui Iisus si a religiei numite crestinism sau comis multe crime, puteti sa spuneti ca pe G.Bruno nu la ucis Biserica ci habotnicii care formau biserica, dar adevarul va ramane neschimbat, G.Bruno a fost ucis in nume lui credinte crestine !
In final ma reintorc la Domnul Ilie. Sustineti indirect ca habar nu am cu ce se mananca crestinismul si teologia, intamplator am studiat teologia si extrem de intamplator va inteleg frustrarea, e specifica unei anumite vastre si unui anumit comportament propovaduit si educat de o anumite "scola, biserica". Singurul argument pe care l-ati gasit a fost sa ma amenintati indirect cu iadul ......, o si cit de copilaresc si bisericesc este sa ameninti cu o pedeapsa in loc sa combati cu argumente.....probabil ca daca am trai alte timpuri amenintarea s-ar cristaliza intr-o ardere pe rug, si oricum n-ar conta atat timp cit cel ars este "ad maiorem Dei glorium".
Marcel Teodor: Imi pare rau ca va spun, dat traiti drama absolutului. Uitati ca lumea din care facem parte este lumea de dupa Caderea lui Adam si a Evei, o lume imperfecta si defecta, dar in acelasi timp perfectibila. Spuneti ca ati facut Teologia. Serios? Unde ati facut Facultatea de Teologie? In WC? Pai ati facut-o in WC de vreme ce spuneti ca Crestinismul este o secta a iudaismului. Va spun eu - DEGEABA ATI FACUT TEOLOGIA, HABAR NU AVETI CU CE SE MANANCA TEOLOGIA, HABAR NU AVETI CE ESTE SPIRITUALITATEA CRESTINA. Lasati-o moale cu gnosticii aia ca sunteti pe alta lungime de unda. Traiti drama pe care o traiau si gnosticii - drama anticosmismului, drama encratismului, drama antisomatismului. Sunteti anistoric.
Imi pare rau, dar nu am cu cine discuta. La revedere!
Frustrarile tale nu sint argumente, nu trebuie sa-ti spun eu tie unde am studiat teologia, tu trebuie sa stii ca trebuie sa-ti iubesti aproapele si sa inveti putina istorie si sa inveti ce e respectul intr-un dialog si implicit ce e "dialogu". Oricum astai ultimul mesaj, credeam ca esti putin mai dezghetat la minte, dar m-am inselat.
Domnule Teodor, am gasit absolut intamplator acest blog in timp ce efectuam o cautare pe internet. Am citit cu interes comentariile si am observat ca, din pacate, discutia s-a terminat prin jigniri.
As dori sa va spun, la modul cel mai respectuos cu putinta, ca faceti o confuzie. O confuzie grava, existenta la multe persoane care au un dinte (sau mai multi) impotriva crstinismului. Confuzie intre substanta profunda a crestinismului si manifestarile externe ale acestuia. Statul, papalitatea, Inchizitia si altele au fost MANIFESTARI EXTERNE adesea nonconforme cu substanta crestinismului. Nu toti cei ce vorbesc sau actioneaza in numele lui Cristos sunt crestini in sensul adevarat al cuvantului, asa cum, ca sa va dau un exemplu, nu toti cei ce actioneaza in numele democratiei nu sunt democrati, cinstiti, impartiali. Afirmati urmatoarele :"...crestinismul intretine exploatarea celuilalt si intoleranta fata de alte religii". Aceeasi confuzie (voita???). Nu crestinismul, stimate domn, ci anumiti "reprezentanti" ai acestuia, oameni care s-au indepartat de veritabila credinta crestina, ba chiar au alterat intr-atat sensul acesteia incat au devenit dusmani ai acesteia. Cum va simtiti dvs. cand un occidental va numeste "tigan", "hot", "vagabond", "cersetor"? Nu va revoltati? Nu spuneti ca nu faceti parte din aceeasi categorie cu cei care ne-au facut de ras in occident? Ei bine, la fel stau lucrurile si cu crestinismul. Nu ma simt deloc vinovat de masacrarea amerindienilor, de crimele Inchizitiei, de Cruciade si de alte monstruozitati comise IN NUMELE CRESTINISMULUI de indivizi sau institutii care n-aveau nimic in comun cu acesta, in afara de faptul ca se autointitulau crestini si se laudau ca-l apara.
Cu stima,
radulian
una ziua,
Numele meu este Cristian Mosneanu si am 23 de ani.
Am sa incep prin a sublinia faptul ca nu am atatea cunostinte vaste ca si domniile voastre domnule Ilil si domnule Teodor, am sa aduc insa cateva completarii legate mai mult de experienta mea personala si intr-o mai mica masura de cunostintele mele in domeniiu.
Pana in momentul de fata nu am invatat ,din experienta de viata pe care o am, prea multe lucruri, insa cateva din acestea au devenit idei paradicmatice pt mine, dintre acestea o sa ma refer la 2 lucruri:
1)Adevarul este ingropat adanc si nu poate fii scos la iveala in totalitate nicioda -adevarul este intotdeauna la jumatate;
2)Dumnezeu exisa, iar simpla existenta a acestei lumi sub aceasta forma a fost voia LUI, daca lumea nu ar fi fost creata in asa fel incat sa fie dusa spre perfectionare Dumnezeu nu ar fi facut ca ea sa arate sub forma asta- " Dumnezeu canta in Univers , infricoseaza in Biblie si dainuste in fiecare din noi"
Legabdu-ma de prima mea idee (probabil mult pusa la indoala de foarte multe persoane)doream sa subliniez domnule Teodor faptul ca intr-adevar in numele crestinatatii s-au comis foarte multe atrocita .... insa daca va amintiti Iisus a dat afara din biserica pe negustori biciuindu-i, ceea ce inseama ca acei negustori desi se aflau in casa Domnului nu aveau nici ce-a mai mica legatura cu nici una din regulile etice si morale care stau la baza credintei in Dumnezeu.
Cati oare,domnule Ilie, dintre asazisi alsi ai lui Dumnezeu pe pamant sa conduca oamenii("PAPA")care au fost santificati de catre biserica au fost sfint, va spun eu , cu aproximatie 10-15 %(cu indulgenta).
Din ordinele acestor "oameni -proclamatii postmorten sfintti" prin unealta inchizitiei, au murit de 4 ori mai multi oameni decat in cele 2 razboaie mondiale. Din acesti damnati cati trebuiau sa moara? personal din exemplele infime pe care le cunosc eu -nici unu? Asadar, teoretic vorbind : daca unele crime au fost atribuite unor persone care se confunda cu ideea de crestinism insasi asta inseaman ca acele crime au fost atribuite ...., dar dupa cum am spus adevarul este undeva la jumate , si ceea ce inseamna ca acei reprezentainti ai biserici nu au avut nici o legara cu.... si din punctul meu de vedere sunt niste anticristi.
Domnilor ce parere aveti dumneavoasta de papa Ioan al VIII-lea, va spun eu aveti doua puncte de vedere cel putin partila diferite.
Dumneavoastra domnule Teodor o sa spuneti ca este cel mai bun exemplu care scoate la iveala gradul de degradare morala pe care a fost construit crestinismul si la ducerea a ceea ce este acum(argument solid marea schisma).
Dumneavoastra domnule Ilie o sa spuneti ca a fost o situatie 'punctiforma' , un caz particular, ca si acea femei a fost calugarila pe la 12 ani, dar ca nu are nici o legatura cu Voia lui Dumnezeu. daca ati prezenta aceste argumente v-asi da dreptate necontenit, cum ar da , privind problema din alt unghi, dreptate si domnului Teodor.
In concluzie ... adevarul este undeva la jumatate, --- s-au comis multe nelegiuri care confor unor argumente au fost puse pe buna dreptate pe seama crestinismului, insa, deasemena, aceste lucruri au fost facute de oameni si nu de sfintii ceea ce inseamna ca cei care au facut s-au folosit de acest steag"crestinismul", iar scopul a fost cu totul altul si, deasemenea consider ca ar fi cel mai mare pacat sa il incadram si pe 'Dumnezeu ' in aceasta ultima fraza de pana acum.
Legat de cea de-a doua idee"Dumnezeu canta in univers , infricoseaza in biblie si dainueste in fiecare din noi" va pot spune ca eu nu cred in Dumnezeu pt ca asa mi s-a spus de catre parinti, pur si simplu am avut revelatia LUI, si daca as fi fost cel mai mare ateu acum m-ar fi cait si i-as fi multumit neincetat lui Dumnezeu pentru ca a facut sa ajung pe calea cea dreapta.De aici reese faptul ca discutia dintre dumneavoastra este 'vanare de vant', nu asta este voia lui Dumnezeu. Personal un lucru care mie mi s-a parul execrabil a fost faptul ca domnul Ilie a spus ca domnul Teodor a studiat teologia la WC(nu se face asa, indiferent cat de usoare ar fi fostargumentele domnului teodor).
Ca si concluzie , cu riscul de a ma repeta, am sa subliniez faptul ca istoria atribuie multe nelegiuiri crestinismului-perfect adevarat, dar in acelasi timp acste lucruri nu au nici o legatura cu crestinismul si au fost atribuite astfel datorita oamenilor care s-au folosit de acest'steag' si care au avut cu totul alte scopuri sau care au inteles gresit total voia lui Dumnezeu.
Imi cer iertare daca nu am reusit sa ma fac inteles prin ceea ce am scri si pun acest lucru pe seama lipsei mele de experienta (comparativ cu domniile voastre), si deasemena imi cer iertare daca am jicnit involuntare pe careva sau daca am imprimat vreo tenta de subiectivism care sa incline balanta in vreun fel(a fost deasemena involuntar)
multumesc frumos si numai zile senine,
cristi
Creştinismul originar, cult demonic
Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină asupra adevărate-i esenţe. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.
Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.
Venirea salvatorului poporului evreu era aşteptată de multe veacuri. Omul trimis de Iehova trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.
Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Noul Testament, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?
Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.
O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.
În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbina casa?
Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el este mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30), că are demon (Ioan, 7, 20). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare demonică. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele?
Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de 2000 de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.
Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om şi trimiterea lor în turma de porci face se ne întrebăm ce a rezultat din intervenţia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, aşa cum intraseră în acel om, sau cum ieşiseră din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva. Pînă la urmă intervenţia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru că duhurile nu au fost distruse cum s-ar aştepta de la cineva cu intenţii bune. În Marcu 5, 12-13 se spune despre duhuri că l-au rugat să intre în porci şi el „le-a dat voie”, considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele. Ce s-a întîmplat cu acele duhuri? Cel mai probabil este că ele au intrat în Iisus, el fiind cel care avea putere asupra lor. Dacă Iisus ar fi avut cu adevărat putere de la Dumnezeu şi intenţii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi transferat în porci ca apoi să fie lasate libere. Puterea lui Iisus era prin urmare dată de diavol.
Un alt episod din faptele acestui om posedat de diavol este cel cu zmochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Să ne imaginăm că un astfel de om merge la casa cuiva şi cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din acea casă pur şi simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa lor. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care aduce ocară unor oameni pentru că pur şi simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea să mănînce? Este răul întruchipat care pur şi simplu nu gîndeşte decît răul. Cazul lui Iisus este tipic demonic. Un astfel de episod s-ar fi soldat astăzi cu a-i da cîteva beţe pe spinare „fiului lui Dumnezeu”.
Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om referitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Cîţi oameni cred că nu contează ce băgăm în pîntece? Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.
Să analizăm acum doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic ce respectă această învăţătură a lui Iisus. De exemplu, un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare lui Iisus pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.
Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere faptul că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Diavolul iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos mereu în păcat. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu să-i îndemne pe oamenii să se complacă în rele iertîndu-le tot timpul fărădelegile? Mai degrabă un spirit demonic face aceasta.
Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?
Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de pedeapsă persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atenţia care se pune pe diavol ca personaj principal şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Pe cei mai mulţi traumele mentale pe care le implantează în minţi frica, toate aceste aspecte ale suferinţei şi întunericului, îi bîntuie pe oameni toată viaţa. Deşi se spune despre „învingătorul morţii”, că a ajuns acolo la dreapta Tatălui sau, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea oamenilor pe rug, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Iisus s-a dus direct în iad de unde nici că-i pasă ce se întîmplă pe pămînt deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin ca fruct al faptelor „mîntuirii lui”. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă, Iisus este demonul care a adus durerea nu mîntuirea.
Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce suferinţă prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.
Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.
Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz demonic a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”, Iisus.
Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi răutatea socială a unor creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre creştini sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului lui Iisus nici nu ştiu practic în mîna cui se află.
Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi comunişti care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.
Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit demonic de care omenirea este influenţată în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne duce la pieirea anticipată de demon în viziunea apocaliptică din Noul Testament. „Salvatorul” demonic ne învaţă să ne tîrîm, cum să murim, nu cum să trăim, aşa cum un adevărat fiu de Dumnezeu ar face-o. Demonul Iisus ne-a adus încet şi sigur la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii.
Creştinismul originar, cult demonic
Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină asupra adevărate-i esenţe. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.
Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.
Venirea salvatorului poporului evreu era aşteptată de multe veacuri. Omul trimis de Iehova trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.
Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Noul Testament, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?
Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.
O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.
În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbina casa?
Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el este mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30), că are demon (Ioan, 7, 20). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare demonică. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele?
Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de 2000 de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.
Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om şi trimiterea lor în turma de porci face se ne întrebăm ce a rezultat din intervenţia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, aşa cum intraseră în acel om, sau cum ieşiseră din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva. Pînă la urmă intervenţia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru că duhurile nu au fost distruse cum s-ar aştepta de la cineva cu intenţii bune. În Marcu 5, 12-13 se spune despre duhuri că l-au rugat să intre în porci şi el „le-a dat voie”, considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele. Ce s-a întîmplat cu acele duhuri? Cel mai probabil este că ele au intrat în Iisus, el fiind cel care avea putere asupra lor. Dacă Iisus ar fi avut cu adevărat putere de la Dumnezeu şi intenţii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi transferat în porci ca apoi să fie lasate libere. Puterea lui Iisus era prin urmare dată de diavol.
Un alt episod din faptele acestui om posedat de diavol este cel cu zmochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Să ne imaginăm că un astfel de om merge la casa cuiva şi cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din acea casă pur şi simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa lor. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care aduce ocară unor oameni pentru că pur şi simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea să mănînce? Este răul întruchipat care pur şi simplu nu gîndeşte decît răul. Cazul lui Iisus este tipic demonic. Un astfel de episod s-ar fi soldat astăzi cu a-i da cîteva beţe pe spinare „fiului lui Dumnezeu”.
Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om referitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Cîţi oameni cred că nu contează ce băgăm în pîntece? Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.
Să analizăm acum doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic ce respectă această învăţătură a lui Iisus. De exemplu, un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare lui Iisus pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.
Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere faptul că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Diavolul iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos mereu în păcat. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu să-i îndemne pe oamenii să se complacă în rele iertîndu-le tot timpul fărădelegile? Mai degrabă un spirit demonic face aceasta.
Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?
Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de pedeapsă persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atenţia care se pune pe diavol ca personaj principal şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Pe cei mai mulţi traumele mentale pe care le implantează în minţi frica, toate aceste aspecte ale suferinţei şi întunericului, îi bîntuie pe oameni toată viaţa. Deşi se spune despre „învingătorul morţii”, că a ajuns acolo la dreapta Tatălui sau, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea oamenilor pe rug, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Iisus s-a dus direct în iad de unde nici că-i pasă ce se întîmplă pe pămînt deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin ca fruct al faptelor „mîntuirii lui”. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă, Iisus este demonul care a adus durerea nu mîntuirea.
Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce suferinţă prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.
Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.
Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz demonic a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”, Iisus.
Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi răutatea socială a unor creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre creştini sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului lui Iisus nici nu ştiu practic în mîna cui se află.
Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi comunişti care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.
Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit demonic de care omenirea este influenţată în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne duce la pieirea anticipată de demon în viziunea apocaliptică din Noul Testament. „Salvatorul” demonic ne învaţă să ne tîrîm, cum să murim, nu cum să trăim, aşa cum un adevărat fiu de Dumnezeu ar face-o. Demonul Iisus ne-a adus încet şi sigur la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii.
Problema moaştelor în România
De la Revoluţia din decembrie 1989 încoace, în România se manifestă un fenomen unic în lume: ţara importă moaşte. Este paradoxal că activitatea este complet necenzurată. Cu alte cuvinte nu se ştie public cu certitudine cine sunt acei oameni mumificaţi. Tabuul religios împiedică cercetări obiective asupra persoanelor mumificate declarate sfinte. Mărturia celor care aduc astfel de corpuri, sau bucăţi din ele, în România este îndeajuns ca justificare în sistemul de legi.
Ne întrebăm pe bună dreptate de ce, cei care renunţă la moaşte în favoarea aşezămintelor religioase ortodoxe din România, fac aceasta? La ce preţ monetar sunt procurate aceste achiziţii? Tranzacţiile rămân secrete, credinciosul creştin ortodox neavând acces decât la pupatul moaştelor. În prezent în România s-au acumulat sute de moaşte, revista Lumea credinţei, anunţă cu mândrie că iar au sosit moaşte de pe undeva din lume, vestea dorind să fie o bucurie pentru creştinul ortodox.
De ce renunţă alţii la moaşte în favoarea românilor ortodocşi? Este o întrebare care surprinde pe oricine nu numai pe credinciosul creştin ortodox. Oare acei oameni nu mai au nevoie de puterea sfântă a moaştelor? Sau au constat că nu sunt deloc sfinte? Sau poate că la un preţ bun pot renunţa, astfel că moaştele intră şi ele în circuitul comercial ca orice bun de consum (sigur că aici nu este vorba de a le consuma, ci de a servi ca produse care îl aduc pe cel care le pupă mai aproape de mântuire).
Aceste nedumeriri nasc câteva ipoteze plauzibile:
1. Dându-şi seama ca bate un nou vânt al raţiunii, proprietarii moaştelor vor să scape de ele realizând grotescul şi sminteala venerării unor cadavre. I-au găsit pe românii ortodocşi singurii care să le accepte.
2. Proprietarii moaştelor vor dobândi beneficii băneşti care îi satisfac, astfel că renunţă la moaşte din dorinţa de profit.
3. Proprietarii moaştelor ştiu că mai devreme sau mai târziu pot fi implicaţi juridic privind provenienţa moaştelor. Analizele forensice pot dovedi falsul corpului mumificat. Mai mult, experţii pot descoperi că acel corp de „sfânt” de fapt a aparţinut unui om ucis undeva, neavând astfel nimic din sfinţenia ce i se atribuie, ci fiind un rezultat al crimei cuiva.
4. Moaştele sunt folosite pentru a transporta droguri, scăpând de controlul vamal deoarece trec drept obiecte de cult.
5. Criminalii vor să scape de acele cadavre care pot fi dovada că au comis crime. România, ca ţară predominant ortodoxă, prin regimul de cult al moaştelor, reprezintă protecţia cea mai sigură ca acele crime să nu fie descoperite.
Raţiunea ne îndemnă să credem că motivaţia altruistă de a renunţa la moaşte sfinte nu poate exista atîta timp cât proprietarii lor mai cred în puterile moaştelor. Moaştele sunt nepreţuite pentru cel care crede în beneficiile lor de a-l apropia pe om de viaţa veşnică promisă de Iisus. În plus, prin venerarea lor, moaştele sunt o sursă sigură de venituri încasate de la cei care le pupă. Nu rămâne decăt să credem că beneficiile de a renunţa la moaşte, spre a le exporta României, întrec pe cele de a le păstra.
Vremea nu este departe când statul român va lua măsuri ca moaştele aşezămintelor ortodoxe să fie cercetate forensic şi astfel să se afle vechimea acelor cadavre mumificate şi poate chiar identitatea acelor oameni morţi. Mitul inviolabilităţii moaştelor se va spulbera odată cu primele cercetări în această direcţie. România a ajuns în prezent un dumping, locul unde se aduc mumiile „sfinte” ca bătaie de joc făcută acestui popor credul în „păstorii” lor ortodocşi. Românilor ortodocşi li se oferă cu neruşinare grotescul şi sminteala venerării moaştelor, a cadavrele mumificate ale unor oameni spre „mântuirea” sufletelor lor. Nu poate fi un exemplu mai relevant de descompunere religioasă a unui crez care se hrăneşte spiritual din morbidul moaştelor.
Citesc în Luca, 12, 51-53 şi nu-mi vine să cred ce spune Isus: „Pare-vi-se c-am venit să dau pace pe pămînt? Vă spun că nu, ci dezbinare. Că de-acum înainte cinci într-o casă vor fi dezbinaţi: trei contra doi şi doi contra trei. Dezbinaţi vor fi tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei”. Iată vorbele de „salvare” spuse chiar de „salvatorul lumii” isus hristos. Nu poţi decât să-i scrii numele cu litere mici acestui om. În Luca, 12, 49, Isus afirmă cât se poate de explicit de ce a venit pe pământ: „Foc am venit s-arunc pe pământ, şi cât aş vrea să fie acum aprins”.
Şi foc a fost şi este încă. Distrugerile masive în numele credinţei creştine de-a lungul timpului sunt cunoscute şi documentate istoric: războaiele religioase, cuceririle în numele creştinării, cruciadele de salvare a „mormântului sfânt”, şi mai presus de toate distrugerea aproape totală a religiilor primare, cu care creştinismul a venit în contact, care erau bazate pe relaţia armonioasă dintre om şi natura. Aceste răutăţi ale oamenilor împotriva altor oameni au fost făcute în numele „salvatorului lumii” Isus Hristos. De la simplele dezbinari pe care Isus le-a adus oamenilor aşa cum spune în Luca, 12, 51-53, au urmat altele din ce în ce mai ample prin mărirea puterii duhurilor necurate pe care Isus le-a protejat. Dar se pare că focul cel mare, care era dorit cu ardoare de Isus în Luca, 12, 49, nu a venit încă. Acest foc este în curs de a se produce prin polarizarea întregii omeniri în mari tabere antagoniste.
Mahomed, profetul islamismului, a fost puternic influenţat de creştinii care erau dominanţi în acea perioadă în zona Orientului Apropiat. Duhurile rele aduse de Isus l-au luat în stăpânire pe Mahomed şi s-au răspândit apoi printre populaţiile arabe din zonă, găsind acolo teren prielnic. Fenomenul a fost facilitat şi de faptul că musulmanii nu folosesc lumânări la rugăciuli, aşa cum fac creştinii care în acest fel pot determina duhurile rele să se îndepărteze. Monstruozităţile care se întâmplă astăzi în lumea islamică (sinuciderile pentru a-i omorâ pe alţii cu orice preţ) şi ura pe care o manifestă faţă de toţi, inclusiv faţă de alţi musulmani, se explică prin duhurile rele care se află în aceşti oameni. Treptat s-a produs o multiplicare masivă a duhurilor rele în lumea musulmană. Astăzi avem tabere adverse mult mai puternice, decât simpla dezbinare dintre tată şi fiu, ne îndreptăm către viziunea de distrugeri masive prin foc şi toate calamităţile de neimaginat descrise în Apocalipsă. Atunci Isus va fi pe deplin fericit că planul i-a reuşit şi lumea a luat foc aşa cum dorea în Luca, 12, 49.
Ce să mai facem? Aprindem o lumânare sau facem un foc sacru, aşa cum se întâmpla în timpurile şamanice ale umanităţii, şi ne rugăm Dumnezeului adevărat să ne scape de demonismul celui răstignit pe cruce. Nu ştim ce şanse avem, dar putem încerca. Poate că Dumnezeu nu ne va lăsa, poate că lucrarea demonică va fi oprită în ultimul moment, înainte de Apocalipsă, dacă renunţăm la trimisul diavolului, la macabrele rugăciuni către un mort, la moaştele purtătoare de duhuri rele. Am rămas profund şocat de cazul de stăpânire demonică a unei femei. Este aici un video în care se poate vedea ce înseamnă puterea duhurilor rele aduse de „moaştele sfinte”. Vezi:
http://video.bzi.ro/video/show/Posedata-de-diavoli-a-cautat-vindecarea-la-Sfanta-43
Trimiteţi un comentariu