Sinceritatea din scris

Sinceritatea face parte din acele virtuti care aluneca pe sub om. E foarte greu sa fii sincer. A fi sincer inseamna a fi tu insuti in orice moment sau imprejurare; inseamna a nu trada in mijlocul tentatiilor. In absolut toate arhetipurile noastre mintale, sinceritatea este una dintre conditiile oricarei taxonomii. Cum vrei sa fie autorul unui jurnal? Sincer. Cum vrei sa fie individul cu care stai de vorba? Sincer. Cum vrei sa fie persoana de care te-ai indragostit ca un(o) nebun(a)? Sincer(a). Ce apreciezi cel mai mult la omul asta? Sinceritatea lui. Asadar, e posibil sa fii sincer prin scris? Se stie ca e mult mai comod sa minti si sa tradezi. Nu ma refer aici la minciuna infantila pe care oricine o mai practica din cand in cand, ci la minciuna cosmica, existentiala, minciuna in care iti muti toata constiinta si care te face sa te simti high tocmai pentru ca ti-ai regizat-o exact cum iti doreai tu. Intr-o astfel de situatie esti extrem de vesel si jovial. Doar rasul e de tine. Sinceritatea presupune o anumita gravitate din partea omului. Ea te apasa , o simti grea. Cand esti sincer nu poti spune "te iubesc" ranjind la stele. Cu toate astea, cu toata vulnerabilitatea expusa prin sinceritate, se intampla des sa dai peste zambitori in stele. Voua, comedianti ce toata viata nu ati citit decat Codul bunelor maniere, va zic: sunteti niste sabloane lipsite de aplombul sinceritatii.

Acum sa inversam putin datele problemei. Ma bate gandul sa-mi sterg blogul. Mi l-am facut dintr-o stupida intamplare pentru ca acum sa imi dau seama ca devin o pluralitate personala. O fi bine? Cred ca e de rau. Au ajuns sa ma urmaresca fantasmele cuvantului blogguit. Prietenii (putini la numar), cei care ma cunosc personal, imi vor spune ca iarasi a dat peste mine pesimismul. Putin imi pasa. E cool si trendy sa ai blog, dar ceea ce azi e cool si trendy maine e desuet si banal. Singurul lucru bun pe care il datorez blogului e faptul ca mi-a oferit posibilitatea sa cunosc o persoana exceptionala cum este Andrei. In rest, blogurile sunt pierdere de vreme, barbarisme si dejectii verbale. E adevarat ca nu toate, ci doar majoritatea. Iti spui parerea pe blog si te trezesti cu un liber cugetator (barbar) care iti scrie ca crestinismul este o secta a iudaismului. In cazul asta, scrisul nu mai este aparatul sinceritatii, ci promotorul orgoliului. Albert Camus (care era ateu) spunea ca cel mai mare orgoliu al omului e acela de a fi scriitor. Tinand cont ca filosof este cel care are o viziune intuitiva asupra lumii, francezul a spus-o bine. Romanul secolului XXI este romanul orgoliului uman ce vrea cu orice pret sa contrazica marile teme expuse de Dostoievski, Tolstoi, Stendhal, Hugo, Flaubert, etc.

-Exista Dumnezeu?
-Da.
-De unde stii?
-Stiu pentru ca nu orice este permis. (Dostoievski).

De indata ce dispare din romanul contemporan acest "nu orice este permis", el devine un roman ce plagiaza sau, mai rau, un roman lipsit de idei asa cum este Codul lui Da Vinci de Dan Brown (sa imi spuneti si mie daca ati ramas cu ceva in cap dupa ce ati citit cartea asta). Cred ca acesta este principalul motiv pentru care romanul de azi este un roman de mana a 2-a in comparatie cu cel din secolele anterioare. Fiind incapabil de sinceritate, adica impotent in a-si recunoaste originile, scriitorul de azi se vede pus in situatia de a-si promova prin scris orgoliul. Marea majoritate a best-seller-urilor nu sunt nici macar de mana a 2-a, ci de mana a 3-a. Astazi conteaza succesul, nu valoarea. Este de inteles daca peste 50 de ani nimeni nu va mai auzi de Codul lui Da Vinci sau de La raul Piedra am sezut si am plans.